NR. 79 (4/2008)
ANUL XIX

P r e z e n t a r e A r h i v a Muzeul Literaturii Române C o n t a c t

Back Up Next

 

George PRUTEANU

INEDIT - George Pruteanu și Dante*

    Joi, 25 ianuarie 1979

A traduce Divina Comedie este ca și cum ai dărîma Domul din Milano, ca să-l reconstruiești apoi, singur, după planurile și înfățișarea sa întîie, dar numai cu materialele tale, cu ce poți duce tu cu tine. Omnia mea mecum porto.
Dușmanii: 1. Timpul; 2. Spațiul; 3. Ritmul; 4. Rima.
1. Nu multe, din destule, pasaje sunau într-un fel cititorului și omului de cultură din „trecut” și sună altfel celui din 1979. Quod licet Jovis...
2. Altfel percepe o imagine un florentin, și altfel un ieșean.
3. Italiana poate lega enorm. În traducere cred c㠖 fatal – se pierd circa 20% din noțiuni. Frumusețea nu e la cîntar, dar...
4. Cînd nu e banală (ire, ate), e previzibilă (nimb? limb, schimb! etc.). Breșe de salvare? a) asonanța (pîn’ să/ sămînță/ grăunță) și b) „Eminescu” (iau-l, vreau-l, Paul).
Prietenii: Poezia românească de pînă azi (y compris cea din proză) și fluviul larg al limbii române.
S㠄dantizez”? Repudiez noțiunea. Nu vreau, și cred că nu se cade, să scriu „variațiuni pe idei dantești”. Să-mi „imprim” personalitatea în traducere? Dac-o am, va țîșni singură. Nu e cazul să mi-o manifest în detrimentul, în paguba lui Dante. Să-mi fac loc cu cotul ca să trec în fața lui. A face altfel ar fi să-mi închipui că mă plimb cu Dante într-o caleașcă și se miră florentinii: „Oare cine-o fi coroiatul ăla de lîngă George Pruteanu?”!
Îl traduc ca să-l fac pe el să zboare prin aerul nostru și nu ca să mă tîrîi eu pe pămîntul lui.

Din Jurnal V, 1979.

 

CÎNTUL V


           Din primul cerc, lăsatu-ne-am în vale,
        pe coasta unei mái strîmte zănoage,
         cu mai mult vaier și mai cruntă jale.
 
  4       Cu-un rînjet crud în rîpă Minos rage
         județ vinovățiilor intrate,
        verdicte dînd după cum coada-i trage;
 
  7       iar cînd un duh din cele blestemate
         nainte-i stă, tot sufletu'-își desface
        și-acel cunoscător întru păcate
 
 10       un loc din iad alege, și-apoi face
        din coadă-atîtea vrejuri, care spun că
        într-acea bolgie-îi este dat a zace.
 
 13       În fața lui stau pururi la poruncă
         cohorta celor ce-au trăit în viciu:
        vorbesc, aud, și-apoi în hău i-aruncă.
 
 16       "-Ei, tu, ce calci lăcașul de supliciu,"
         răsti Minós cu-un ochi căscat la mine,
        întrerupînd cumplitul său oficiu,

 19       „tu, unde ești și cui te-încrezi, vezi bine!
        E largă poarta, însă-înșelătoare!“
        Dar ghidu'-i spuse: „- Urli- în van, haíne!
 
 22       Nu stăvili sortita sa cărare:
        așa e vrerea unde stă-în putință
        tot ce se vrea, și lasă-orice-întrebare!“
 
 25       Ci jeluiri, atunci, de suferință,
         și plînsete-auzii, fără hodină,
        lovind în tulburata mea ființă.
 
 28       Era o lume mută de lumină,
        vuind ca valul mării-în vijelie,
        cînd vînturi învrăjbite o dezbină.
 
 31       Drăcescul vifor, ce nu stă-în vecie,
         înșfacă duhuri fără osebire
        și-învolburat le-aruncă-în silnicie.
 
 34       Cînd le prăvale cruda-învîrtejire,
         poartă boceli și urlete crivățul
        și blésteme spre sfînta stăpînire.
 
 37       În zbucium, înțeles-am, e dezvățul
         acelor ce iubiră desfrînarea
        și mintea le-o înstăpîni dezmățul.
 
 40       Ca niște paseri care-întunec zarea,
        mînate-în stol, cînd bîntuie năprazna,
        așa, pe-aceste spirite, vîltoarea,
 
43        în sus și-în jos, încolo,-încoace, razna
        le zbate și speranță n-au c'-odată
        le-o fi nu stinsă, ci mai blîndă cazna.
 
46        Și cum plutesc cocorii-în lungă ceată,
         umplînd văzduhul cu-a lor litaníe,
        așa văzui venind, îndurerată,
 
 49       cohorta-acelor umbre în urgie;
        și-am întrebat: "- Maestre, cine-s oare
        cei hăituiți în ceața plumburie?"
  
 52       „-Întîia din cortegiul despre care
         ai vrea să afli și mai multe“,- îmi zise,
        "pe multe graiuri fost-a domnitoare.
 

 55       Dezmățu'-atît de-adînc o-împătimise
         că din nelegiuiri făcuse lege
        pentru-a nu fi și ale ei proscrise:
 
 58       Semiramida e, și-în cărți se-alege
        că i-a urmat lui Nin și i-a fost soața,
        stăpînă țării-unde sultanu-i rege.
 
 61    Din dragoste, cealaltă și-a luat viața,      
  cenușii lui Sicheu necredincioasă.
       E Cleopatra,-apoi, curvăsăreața,
 
 64       mai e Elena, prícină frumoasă
        năpastelor, și-Ahil, bărbată fire,
        cuprins, în urmă, -într-a iubirii plasă,
 
 67       París apoi, Tristan..." și alții, șire
         de umbre-îmi arătă și nume-apuse,
        ce viața și-au pierdut-o din iubire.
 
 70      Cînd bunul dascăl toate astea-îmi spuse
        de doamne și bărbați din alte ere,
        mila m-a prins și-aproape mă răpuse.
 
 73       Și-am zis: „-Poete, mult mi-ar fi plăcere
         să le vorbesc acelor doi, pe care
         îi poartă vînt ușori ca o părere.“
 
 76     El mi-a răspuns: „-Sunt încă-în depărtare
        pe dragostea ce-i mînă tu-i conjură
        și înspre noi îndată au să zboare.“
 
 79       Chemare-am slobozit atunci din gură,
         cînd vîntul i-a adus: „-Voi, duhuri stinse,
        veniți, vorbiți, dacă Cel Drept se-îndură!“
 
 82       Ca doi hulubi cu áripile-întinse
         spre dulce cuib gingáș plutind deodată,
        se-apropiau, de-același suflu-împinse:

 85       ieșind dintr-a Didonei sumbră ceată,
        zburau spre noi, prin aerul ce plînge,
        atrași de ruga mea înflăcărată.  
 
 88       „-Ești suflet bun, din cele ce le frînge
         durerea, dacă vii în neagra ceață
        la noi, ce lumea-am înroșit-o-în sînge;
 
 91       de ne-ar privi altcum cereasca față,
        noi ne-am ruga smerit pentru-a ta pace,
        căci chinul nostru inima ți-o-îngheață.

 94       Dacă acum, să ne asculți ți-ar place,
        ori să vorbești, vom face cum ți-e gîndul
        atîta timp cît vîntul, iată, tace.

 97       O coastă-a mării, acela e pămîntul
         ce m-a născut; acolo Po coboară
        și rămurit își varsă-în val avîntul.
 
100       Iubirea-în inimi tandre jar pogoară,
        și-o luă și celui drag în stăpînire,
     dar cum ne-am fost răpiți, și azi mă-înfioară.
 
103       Iubirea naște-în cel iubit iubire:
         de chipul lui am fost robită foarte,
        și-acum, la fel, îmi bîntuie - în simțire.
 
106   Iubirea ne-a condus spre-aceeași moarte:
         făptașul în adînc de iad să piară!“
        Atît au spus, și n-au spus mai departe.

109       Cum deslușeam povestea lor amară,
         privirea mi s-a frînt. Ca să mă-adune,
         poetul spuse: „-Gîndul unde-ți zboară?“

112       Cînd i-am răspuns, am fost grăit: „- Oh,
       spune, ce gînduri dulci, ce aprigă tandrețe
       i-au dus pe-aceștia - în crîncena genune?“

115       Întors din nou spre-acele albe fețe:
         „ -Francesca, - am zis, calvarul tău, în mine
        izvor de lacrimi e, și de tristețe.
 
118       Dar spune, - în vremea dulcilor suspine,
        cînd ce era, nu se vădea să fie,
        iubirea - cum o ai simțit că vine?"

121       „- Cînd ești căzut, durere nu-i mai vie
        decît să-ți amintești de fericire“,
        răspunse ea, „și-al tău maestru-o știe.

124       Și dacă de a dragostei ivire
        vrei să auzi, voi stinge-a' tale jînduri,
        dar plînsul mi se va-împleti-în vorbire.
 
127       Pe cînd tihniți citeam, ca-în alte rînduri,
      de Lancelot și fiorul ce-l cuprinse,
      singuri eram și fără alte gînduri.
 
130       Cititu'-ades obrajii ni-i aprinse
         și ochii se-întîlniră-în căutare:
        dar un pasaj anume ne învinse.
 
133       Citind despre rîvnita sărutare
         ce-amanții peste-un zîmbet și-o dădură,
        el, ce pe veci cu mine o soartă are,
 
136       de freamăt plin, mă sărută pe gură. 
        Fu, cartea, Galeott, și cel ce-o scrise.
        Din ziua-aceea, n-a mai fost lectură."
 
139       În timp ce-o umbră-aceste lucruri zise,
        plîngea cealaltă-atît, încît, de jale,
        eu, ca-într-un somn de moarte fără vise,
 
142       căzui cum cade mort un corp în cale.

(Din volumul în pregătire Infernul, Dante, traducere de George Pruteanu)

* Material oferit revistei „Dacia literar㓠de Nina Pruteanu.