Casa "Vasile Pogor"

Adresa muzeului: str. V. Pogor, nr. 4, Iaşi, telefon 032/213210 sau 032/145760, cod 6600

Casa "V.Pogor" este sediul muzeului ce are ca obiect literatura română modernă şi contemporană dar cu precădere perioada marilor clasici, a societăţii literare "Junimea". Clădirea a fost construită în 1850 de către vornicul Vasile Pogor, împreună cu soţia sa Zoe. Această dată este atestată printr-o piatră hexagonală găsită, după săpăturile efectuate în vederea restaurării, pe care se află inscripţia, cu caractere chirilice: "V.Pogor 1850 şi soţia sa Zoe". Imobilul are un bogat şi lung istoric legat de viaţa culturală a Iaşului fiind loc de întâlnire pentru intelectualitatea oraşului, sediul Societăţii Literare Junimea (1863) şi al Revistei "Convorbiri literare" (1867). Dintre numele de răsunet care au frecventat cercul junimist amintim mai întâi pe cei cinci întemeietori: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, P.P. Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, apoi Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ion Slavici, Vasile Alecsandri, Vasile Conta, A.D.Xenopol, N. Gane ş.a.

Muzeul este inaugurat în 26 decembrie 1972. Clădirea destinată spaţiului muzeal este compusă din douăsprezece încăperi ale expoziţiei permanente şi o clădire anexă, inaugurată în 1994, care protejează intrarea în catacombele Casei "Pogor", restaurate în perioada 1993-1994. Ele cuprind culoare cu ramificaţii pe două nivele (datând din secolele XVIII şi XIX). Aici funcţionează aşa numitul Club Cultural "Junimea", locul ce găzduieşte multiple activităţi organizate de Muzeul Literaturii Române, Iaşi: conferinţe în cadrul serilor revistei "Dacia literară" (reeditată de Muzeul Literaturii Române, Iaşi), Cenaclul Literar "Junimea", simpozioane, aniversări, comemorări ale personalităţilor culturale româneşti, întâlniri cu scriitori români sau străini, prezentări şi lansări de cărţi şi reviste literare, recitaluri de muzică, vernisaje de expoziţii de artă.

Vasile Pogor vinde imobilul şi parcul înconjurător Mariei Moruzzi Cuza, mama viitorului istoric Gh.I. Brătianu (fiul primului ministru I.I.C. Brătianu, înfăptuitorul Marii Uniri a Statelor Române după primul război mondial) şi discipol al lui N. Iorga. În perioada de după 1906 casa suferă unele modificări. După al doilea război mondial imobilul a fost folosit drept sediu pentru diverse instituţii apoi a suferit o nouă restaurare în vederea amenajării Muzeului de Literatură.

Din anul 1994, clădirea muzeului se află în restaurare. Expoziţia permanentă va suferi o nouă reorganizare, iar muzeul va fi redat circuitului muzeal ieşean în cursul anului 1998. Colectivul muzeului este alcătuit din: patru muzeografi cu studii universitare şi cinci supraveghetoare cu studii medii.

Clădirea în care este amenajată casa memorială "Otilia Cazimir" a fost construită în anul 1858. Ca stil arhitectonic, se caracterizează prin discreţie şi simplitate, aceste dominante fiind specifice clasei de mijloc a societăţii româneşti din veacul trecut. În anul 1898, familia viitoarei scriitoare Otilia Cazimir cumpără casa prin licitaţie. De la vârsta de patru ani şi până la sfârşitul vieţii (poeta a decedat în 1967), Otilia Cazimir a locuit numai aici. Casa a fost amenajată ca muzeu în luna iunie 1972. Expoziţia de bază s-a organizat în cele două camere în care poeta îşi primea musafirii şi unde lucra până noaptea târziu. Sunt expuse trei sute de obiecte personale şi manuscrise, fotografii, tablouri, în strânsă legătură cu activitatea Otiliei Cazimir.

Muzeul are angajat un custode care se ocupă de primirea şi îndrumarea vizitatorilor, organizează manifestări culturale legate de personalitatea Otiliei Cazimir şi răspunde de starea de conservare a patrimoniului. Anual, muzeul este vizitat de aproximativ trei mii de persoane. Întrucât Otilia Cazimir a fost şi rămâne scriitoarea rămâne scriitoarea copiilor, majoritatea publicului o formează elevii. De asemenea, păşesc pragul casei numeroşi studenţi, dar şi pensionari, oameni care au cunoscut-o mai mult sau mai puţin pe scriitoare. Clădirea se află într-o bună stare de conservare, fiind împrejmuită de o grădină cu flori pe care scriitoarea le îndrăgea.

Bojdeuca "Ion Creangă" din Ţicău, oraşul Iaşi, primul muzeu memorial literar din România, este unul din cele 12 obiective care compun Muzeul Literaturii Române Iaşi. Surprinzător, aspectul acestui vechi cartier al Iaşului, la distanţă doar de 1 kilometru de Piaţa Unirii (inima oraşului), relieful abrupt (alternanţa deal-vale amintind spaţiul mioritic specific românesc teoretizat şi statuat de poetul şi filosoful român Lucian Blaga) îţi creează impresia că te afli într-un sat depărtat. Aici a locuit Ion Creangă (1837-1889), cel mai mare, mai cunoscut şi mai iubit povestitor român, din anul 1872 şi până la 31 decembrie 1889. Aici s-a cunoscut şi împrietenit cu Mihai Eminescu, aici a scris întreaga sa operă: Poveştile, Povestirile şi Amintirile din copilărie Această casă - numită de Ion Creangă - bojdeucă - pare coborâtă din poveste. Firesc, ea este păstrată şi azi aşa cum arăta în anii 1872-1889. O casă cu două încăperi mici, cu o prispă înspre nord, unde se află şi uşa de intrare şi un cerdac (o logie populară) cu deschidere generoasă spre orizontul dinspre răsărit sprijinit de dealurile Ciric şi Şorogari.

Bojdeuca are patru ferestre cu ochiurile sub formă de cruce: două aflându-se de o parte şi de alta a uşii de la intrare şi celelalte două pe partea opusă a casei. Acoperişul din draniţă (în solzi de peşte - scânduri mici de brad) este însufleţit de două elemente simbolice: hornul pe care iese fumul şi cahleaţa (sau lucarna), un fel de ochi fermecat prin care respiră această vietate ciudată. Bojdeuca s-a deschis pentru public la 15 aprilie 1918 - fiind primul muzeu memorial literar din România. Căsuţa era însă vizitată din anul 1890, imediat după moartea scriitorului, de grupuri de elevi, studenţi, profesori şi ziarişti. De la inaugurare şi până astăzi au avut loc mai multe restaurări şi reorganizări ale casei şi muzeului. A doua restaurare, după cea din 1918, a avut loc în anii 1933-1934. În anii 1965-1968, fondul documentar al Bojdeucii s-a unit cu cel al muzeului Ion Creangă de la biserica Golia din Iaşi. A avut loc organizarea unei expoziţii documentare privind viaţa şi opera lui Creangă chiar în Bojdeucă. Într-o singură încăpere erau expuse obiecte memoriale.

În perioada 1984-1989 la Bojdeuca Ion Creangă au avut loc lucrări complexe de consolidare a terenului, de amenajare a unui amfiteatru, în aer liber, de 250 de locuri, de construire a unei clădiri special gândită pentru a adăposti expoziţia documentară "Viaţa şi opera lui Creangă" şi Biblioteca Bojdeucii, spaţii de serviciu, depozit, cameră pentru supraveghetoare, lucrări de restaurare şi reorganizare ale muzeului "Bojdeuca Ion Creangă". Şi de această dată s-a avut în vedere păstrarea autenticităţii casei. În interior sunt expuse (în cele două încăperi şi în cerdac) numai obiectele originale care au aparţinut povestitorului sau familiei sale.

Colecţia de obiecte memoriale originale - aflată în Bojdeucă este deosebit de valoroasă: un portret în ulei - executat în anul 1889 - anul morţii scriitorului - executat de V. Muşneţanu; acelaşi pictor V. Muşneţanu execută un portret în ulei şi Tincăi Vartic - cea care a fost tovarăşa de viaţă a lui Ion Creangă la Bojdeucă; se păstrează nisiperniţa, tocul şi călimara - folosite de Ion Creangă în scrierea operei sale; ceasul şi tabachera sunt alte două obiecte memoriale simbolice; în bojdeucă se află covoare autentice româneşti - din lână, vopsită în culori naturale; cuptorul - ca element central al casei - şi în jurul lui obiecte care foloseau în bucătăria secolului al XIX-lea: măsuţă rotundă din lemn, linguri, străchini, vase etc.

În clădirea nouă, inaugurată la 11 iunie 1989, sunt expuse cărţi, fotografii şi documente care ilustrează drumul vieţii lui Ion Creangă: şcolar, preot şi învăţător, activitatea de scriitor: Bucoavnă - unul din primele abecedare; fotografia originală a scriitorului; cărţi care au aparţinut "seminaristului" Ion Creangă; manualele didactice originale alcătuite de Ion Creangă; colecţia revistei "Convorbiri literare", 1867-1889 în care Ion Creangă şi-a publicat opera; colecţie de documente originale de la strămoşii scriitorului; colecţie de documente originale ale tatălui lui Mihai Eminescu; publicaţii, reviste, ediţii care valorifică viaţa şi opera lui Ion Creangă.

Bojdeuca "Ion Creangă" organizează anual 4 sărbători care au devenit tradiţionale: 2 ianuarie - ziua înmormântării scriitorului; 1 martie - ziua de naştere a lui Ion Creangă; 14-15 aprilie - Zilele Bojdeucii - aniversarea inaugurării primului muzeu memorial literar din România; 31 decembrie - ziua morţii scriitorului - "Colinde la Bojdeucă".

Cenaclul literar "Ion Creangă" adună creatori tineri din Iaşi şi din ţară. El îşi ţine şedinţele duminica, la două săptămâni. A publicat volumul "Poveştile de la Bojdeucă", la editura Junimea, 1996, cu câştigătorii Concursului Naţional de Creaţie Literară - "Ion Creangă". Bojdeuca Ion Creangă este cel mai vizitat muzeu din Iaşi, fiind slujit de doi profesori de limba şi literatura română (unul este membru al Uniunii Scriitorilor, cercetător al vieţii lui Ion Creangă), trei supraveghetoare şi o casieră. Bojdeuca Ion Creangă este un simbol, pentru ca ea se identifică adesea cu oglinda autentică a valorilor specifice româneşti, tradiţionale. Ea oferă posibilitatea cunoaşterii unui creator român de excepţie, a unui interior românesc autentic, a unui geniu (Ion Creangă) identificat cu "poporul român însuşi surprins într-un moment de genială expansiune".

Casa Memorială "George Topîrceanu" din Iaşi a aparţinut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. A fost construită la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX. După ce în 1919, a fost sediul redacţiei revistei "Însemnări literare" tipărită sub direcţia lui Mihail Sadoveanu şi George Topîrceanu, (din colectivul de redacţie mai făcând parte şi Garabet Ibrăileanu şi Demostene Botez), imobilul este pus la dispoziţia lui George Topîrceanu, în anul 1932. Acesta va locui aici până la 7 mai 1937, când, răpus de boala necruţătoare va trece în nefiinţă la numai 51 de ani şi va fi înmormântat la cimitirul "Eternitatea" din Iaşi. Casa a fost donată în anul 1983 de proprietarii Teodor Neagu şi Adrian Vulpe, Complexului Muzeal Iaşi. A fost renovată, şi la 22 iunie 1985 a fost inaugurat acest obiectiv al Muzeului Literaturii Române Iaşi, cu un an înainte de sărbătorirea de către UNESCO a 100 de ani de la naşterea poetului.

Descrierea colecţiilor: Revista Fundaţiilor nr. 3, martie 1934 - cu corecturi efectuate de George Topîrceanu; carte: George Topîrceanu - traducere în maghiară de Bozor Andor, cu dedicaţie pentru Otilia Cazimir; plăci negativ pe sticlă pentru fotografii efectuate de George Topîrceanu; tablou - Caricatura lui George Topîrceanu - de Ion Sava - director de scenă la Teatrul Naţional din Iaşi; scrisoare George Topîrceanu către Cezar Petrescu, 25.02.1929; manuscris Mihail Sadoveanu - "George Topîrceanu"; tablou guaşă Victor Mihăilescu Craiu - "Casa lui George Topîrceanu din Iaşi"; fotografia lui George Topîrceanu cu dedicaţia savantului Ştefan Procopiu; scrisoarea fiului lui George Topîrceanu către Otilia Cazimir; manuscris "Panică" - versuri de Demostene Botez.

Din luna iulie 2009 muzeul se află în conservare.

Casa "N. Gane" propune publicului vizitator un memorial N. Gane şi un muzeu al Primăriei Iaşi. Memorialul Gane reconstituie camera de lucru a scriitorului care a stăpânit această casă. S-au folosit obiecte autentice, de epocă, din secolul al XIX-lea şi obiecte, manuscrise, corespondenţă, documente, fotografii, tablouri, cărţi care au aparţinut omului de cultură care a fost un membru marcant al Societăţii "Junimea". S-a încercat reconstituirea atmosferei tipice unei locuinţe, aparţinând unui cărturar, scriitor junimist, om politic şi edil al Iaşului, de la jumătatea veacului trecut până la jumătatea celui de-al doilea deceniu al veacului nostru.

Dintre numeroasele exponate originale amintim doar câteva: un tablou al lui N. Gane, pictat în anul 1878 de pictorul Kabaltz, donaţie a lui Gh. Gane din München, nepotul lui N. Gane; un birou de epocă frumos sculptat, pe care se află o trusă de scris din bronz, cu decoraţii în email; o statuetă din bronz, reprezentându-l pe Dante, pe care N. Gane o avea mereu în faţa sa; cărţi şi manuscrise din biblioteca lui N. Gane. Muzeul Primăriei din Iaşi face o trecere în revistă a principalelor personalităţi care s-au aflat în fruntea administraţiei oraşului, începând cu secolul al XIX-lea. Majoritatea eroilor şi primarilor din Iaşi au fost personalităţi proeminente ale vieţii culturale româneşti: Costache Negruzzi, Tudorache Burada, Dimitrie Gusti, Nicolae Gahe, Vasile Pogor, Leon Negruzzi, Al. Teodoreanu, Gh. Mârzescu, Mihai Negruzzi ş.a.

Muzeul încearcă să evidenţieze atât aspecte legate de activitatea în plan cultural, cât, mai ales aspecte privind activitatea lor în folosul capitalei Moldovei. S-au pus în evidenţă realizări deosebite în plan arhitectural şi edilitar, în domenii dintre cele mai variate. Evident, la loc de cinste se află instituţiile de învăţământ şi cultură. S-au folosit stampe şi fotografii originale, afişe, tablouri, manuscrise, publicaţii ale Primăriei, cărţi cu autograf, obiecte ce au aparţinut personalităţilor evocate. Toate acestea încearcă să sugereze repere ale evoluţiei Iaşului în ultimele două sute de ani. Cele două nuclee de muzee vor fi extinse în anii următori, pe măsură ce se va dispune de mai mult spaţiu. Se vor adăuga acestora un Muzeu al Instrumentelor Mecanice de Scris, pentru care s-a început deja activitatea de documentare şi colectare a materialelor.

Casa memorială "Mihai Codreanu"
Adresa muzeului: str. Rece, nr. 5, Iaşi, telefon 032/117664, cod 6600

În imobilul, devenit muzeu în august 1970 şi supranumit "Vila Sonet", a locuit şi a creat maestrul sonetului românesc, Mihai Codreanu. El considera că sonetul este o poezie de maximă virtuozitate. Clădirea este situată într-un cartier vechi al oraşului, în vecinătatea unei străvechi bodegi cu rezonanţe istorice, numită "Bolta Rece", fiind locul de întâlnire a boemei ieşene şi mai cu seamă a unor personalităţi precum Eminescu, Creangă, Caragiale etc. Casa a fost construită pe un loc primit de scriitor din partea primăriei ieşene, ca dar şi drept recunoştinţă a meritelor sale literare, în anul 1934. Construită în stil românesc-brâncovenesc, după planul unui arhitect format la şcoala "Mincu", "Vila Sonet" va purta pentru totdeauna amprenta sonetistului dar şi a numeroaselor întâlniri literare între personalităţi ale scrisului românesc, printre care Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, Al. şi Ionel Teodoreanu, Otilia Cazimir şi alţii.

Imobilul este ocupat de scriitor până la moartea sa, în 1957. Muzeul actual este organizat într-o manieră în care, doar în mică măsură, s-ar putea vorbi de intervenţia tehnicilor muzeografice cunoscute, aceasta pentru a se respecta dorinţa donatorului (soţia scriitorului) de a păstra imaginea casei din timpul vieţii sonetistului. Astfel, expoziţia permanentă ce se desfăşoară pe spaţiul cuprins de un hol şi trei încăperi, marchează convingător principalele aspecte din viaţa şi activitatea cunoscutului sonetist, dar păstrează şi atmosfera autentică a modului de organizare a caselor mici, burgheze, din Iaşul primei jumătăţi a veacului XX. Muzeul, în organizarea sa actuală, numără 700 de obiecte (unele de patrimoniu) expuse. Clădirea nu a suferit modificări şi nici nu a fost supusă unor reparaţii capitale. Personalul care deserveşte muzeul se compune dintr-un specialist muzeograf cu studii universitare şi două persoane de supraveghere cu studii medii.

Casa memorială "Mihail Sadoveanu"

Adresa: Aleea Sadoveanu nr 12, Iaşi, tel 032/115840

Principalele date referitoare la istoricul Casei de la Copou - devenită celebră datorită personalităţilor care au ctitorit-o şi care au locuit-o de-a lungul anilor - ne sunt furnizate de istoricul Dan Bădărău, cercetător al trecutului Iaşilor. Apelăm, deci, la sursa cea mai autorizată. "La 1834 nu se afla încă pe acest loc decât o vie a agăi Kogălniceanu în mijlocul vechilor podgorii ale Iaşilor, despre care se pomeneşte în cronici, căci războaiele nu le-au ocolit şi nu o dată s-au dat lupte printre vii. Mihail Kogălniceanu avea în oraş o casă spaţioasă, care mai există şi astăzi; dar el a hotărât să dea curs fanteziei sale şi să-şi clădească o vilă în mijlocul podgoriei, aproape la porţile Iaşilor. Şi tot el este acela care a avut ideea să ridice turnul în patru muchii din care cuprinzi cu vederea Moldova cu tot latul ei, din valea Prutului şi până la Ceahlău.

(...) la 1856 vila era înfiinţată de mai mulţi ani. Lovit de una din acele jene financiare strigătoare care erau lucru curent la el, fostul adjutant domnesc o dăduse cu chirie. ... Când Mihail Sadoveanu a dobândit proprietatea la 1919, împreună cu fratele său Vasile, vila nu se afla în special în interior, în înfăţişarea exactă în care fusese clădită. Mihail Kogălniceanu o vânduse în cele din urmă bancherului milionar şi baron austriac Neuschotz, care a înfrumuseţat-o, introducând parchete înstelate, precum şi ferestre şi uşi aduse de la Viena. Pe acestea din urmă, Neuschotz n-a uitat că se cuvenea să le orneze cu câte o coroană de baron; iar aceste embleme, Sadoveanu s-a grăbit să le înlăture, la rândul său. Şi tot din timpul lui Neuschotz este şi sala de baie de patrician roman, în plăci de faianţă, cu mica ei piscină îngropată în planşeu.

... Întâmplarea a voit ca Mihail Sadoveanu să păşească în noua sa casă de la Copou, în 1919, într-un moment în care George Enescu era pe punctul de a se deslipi de o reşedinţă care îi devenise dragă şi în care compusese şi cântase timp de trei ani, când se stabilise momentan în Iaşi de pe urma celui dintâi război mondial. Vreme de mai multe luni de zile, Euterpe şi Erato au prezidat deci amândouă într-o aceeaşi casă. În cele din urmă însă, muza lui Mihail Sadoveanu a rămas să stăpânească singură şi timp de două decenii a vieţuit nestingherită în acest cadru, inspirându-l pe cel mai mare prozator al poporului nostru. În 1947, Mihail Sadoveanu a donat domeniul Institutului de Agronomie din Iaşi. Castelul cu turn cunoaşte acum o nouă etapă a istoriei sale. Dar nimeni şi nimic nu ar izbuti vreodată să alunge din aceste locuri umbrele luminoase chemate la viaţă de uriaşul maestru al literaturii româneşti şi născute nemuritoare."

La 6 noiembrie 1980, casa de la Copou cunoaşte momentul sărbătoresc al inaugurării sale ca Muzeu Memorial "Mihail Sadoveanu". Sunt prezenţi la festivitate: fiica scriitorului, Profira Sadoveanu, soţia sa, Valeria Sadoveanu, I.P.S. Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei scriitori şi oameni de cultură, oficialităţi din Iaşi, un numeros public. Gazde sunt muzeografii Muzeului Literaturii Române din Iaşi, cei care, cu efort şi stăruinţă, au dat clădirii destinaţia şi înfăţişarea de astăzi. Alături de ei, domnul Constantin Mitru, cumnatul şi secretarul marelui scriitor, fără iniţiativa şi contribuţia căruia acest lăcaş al memoriei noastre culturale poate că n-ar fi existat. Ansamblul sculptural (autor Dan Covătaru) din grădina muzeului păstrează cu pioşenie urna funerară cu rămăşiţele pământeşti ale Valeriei Sadoveanu. Dorinţa scriitorului de a-şi afla odihna veşnică în acest loc nu s-a înfăptuit încă. Reamintim cuvintele sale, rostite la 6 februarie 1938, cu prilejul conferirii de către Universitatea ieşeană a titlului de doctor "honoris causa": "Oriunde m-ar purta valurile vieţii, dumneavoastră ştiţi că mă întorc aici aşa cum albina, după ce explorează câmpia şi cerul, se întoarce la roiul său, fără de care nu poate trăi. Nădăjduiesc ca şi popasul meu din urmă, cel definitiv, tot aici va fi. Doresc ca acest popas să fie cât mai întârziat, surprizele existenţei şi fragilitatea fiinţei noastre l-ar putea face, însă, şi foarte apropiat."

Casa "Dosoftei" este muzeul care se ocupă, în cadrul Muzeului Literaturii Române, de literatură română veche. Ea se află în cea mai veche parte a oraşului, în preajma curţii domneşti, astăzi vis-a-vis de biserica Domnească şi Palatul Culturii (Complexul Naţional Muzeal "Moldova") şi nu departe de Biserica "Trei Ierarhi" - sediu al primei tiparniţe din Moldova în perioada lui Vasile Lupu şi a lui Varlaam. Clădirea actualului muzeu este considerată una dintre cele mai vechi construcţii din Iaşi, fiind atestată documentar în perioada lui Antonie-vodă Ruset şi a cărturarului şi a mitropolitului Dosoftei, intre 1673 şi 1679. Într-o primă fază, documentele semnalează clădirea ca făcând parte dintre anexele curţii domneşti, după mutarea capitalei de la Suceava la Iaşi.

Până în anii 1686 clădirea adăposteşte tiparniţa mitropolitului Dosoftei. Aici au fost tipărite cărţi, a căror contribuţie, în procesul de extindere a folosirii limbii române în instituţiile de cult, este de mare importanţă. Spaţiul de expunere cuprinde trei încăperi: două la parter şi una la etaj. Exponatele sunt oferite vizitatorului în asa fel încât este demonstrat modelul de circulatie şi interferenţă cu celelalte regiuni ale ţării. Datorită acestui criteriu de expunere este mai simplu de urmărit evoluţia în dezvoltarea literaturii române vechi la Iaşi, centru spiritual al Moldovei. Numai astfel este motivată prezenţa în expoziţia permanentă a unor mărturii de veche limbă românească de circulaţie în teritoriile locuite de români (indiferent de locul tipăririi sau copierii lor).

Urmează prezentarea schematică a organizării materialului expus:

Clădirea a fost restaurată, de către Direcţia Monumentelor Istorice, între 1962-1968, iar muzeul a fost inaugurat la 7 august 1970. După 1968 clădirea nu a mai suferit modificări. Este deservită de un specialist muzeograf cu studii universitare şi două persoane la supraveghere, cu studii medii.

Înfiinţarea unui memorial Eminescu la Iaşi s-a impus conştiinţei culturale, întemeiată fiind pe faptul că dintre toate localităţile româneşti în care a trăit şi a activat Eminescu, Iaşul a fost şi a rămas singura întipărită ca o oază de lumină în însăşi fiinţa poetului. De Iaşi, în acelaşi timp, este legată afirmarea personalităţii sale artistice în adevăratele ei dimensiuni creatoare, începând cu publicarea în revista "Convorbiri Literare" a poemului "Venere şi madonă". Prin Iaşi, mai exact la societatea "Junimea", Eminescu aderă şi se înscrie definitiv în noua direcţie postpaşoptistă imprimată culturii române. Iaşul, revista şi societatea culturală mai sus menţionate aveau să-l impună, de fapt, şi conştiinţei publice româneşti.

Împlinirea a 100 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului îl găsea pe Eminescu fără o casă a sa, la Iaşi unde locuise o bună perioadă de timp. Ideea se reimpunea cu maximă necesitate. S-a ales această dată pentru concretizarea ei, nu o casă sau o cameră în care Eminescu fusese găzduit, ci locul în care însăşi amintirea poetului rămăsese în Iaşi o prezenţă vie, cotidiană şi perpetuă: Parcul Copou, acest sui-generis Fontainbleu al Iaşilor, vechi de peste două secole, cu arbori seculari, îndrăgit de Eminescu, în care trecerea sa pe aici e evocată încă de arborele preferat, teiul, devenit leitmotiv al poeziei sale; teiul lui Eminescu - Teiul Sfânt - pentru cei care vin astăzi să se cufunde pentru o clipă în rememorări benefice şi în spiritualitatea sa. Începutul a fost făcut prin deschiderea, într-o clădire existentă în centrul oraşului, a Expoziţiei permanente "Mihai Eminescu". Ideea a fost unanim acceptată generând hotărârea unei construcţii noi, cu o arhitectură sugerată de coordonatele creaţiei eminesciene, funcţională cultural şi muzeal. Transpunerea în proiect a fost încredinţată arhitectului Virgil Onofrei.

Clădirea, construită astfel, a fost inaugurată în 1989 ca un omagiu adus poetului la Centenarul morţii sale şi este, după părerea specialiştilor în domeniu din România, a zecilor de mii de vizitatori din ţară şi de peste hotare, care au văzut muzeul Eminescu, un adevărat monument de arhitectură capabil să evoce prin sine însuşi dimensiunile creaţiei eminesciene. Întrarea în folosinţă a spaţiului destinat Cafenelei literar-artistice şi a sălii polivalente, aflată în curs de finalizare, ca şi dotarea întregului complex cu mijloacele tehnice audio-vizuale, va întregi imaginea Centrului Cultural Naţional "Mihai Eminescu", în care deocamdată funcţionează doar segmentul muzeal, asigurând o cunoaştere cuprinzătoare, diversă şi profundă a personalităţii şi creaţiei geniului tutelar al literaturii române.

Date despre clădire şi colectivul muzeului: muzeul este compus din trei săli: două la parter, Sala destinului şi Sala de artă, şi una la etaj, Sala prieteniei; colectivul muzeului este format din doi muzeografi cu studii superioare şi trei supraveghetoare cu studii medii. Colecţia de carte cuprinde ediţii ale creaţiei eminesciene de la prima ediţie (1884) până la ediţiile recente, studii monografice privind viaţa poetului, exegeze critice şi traduceri ale poeziei lui Eminescu în limbii străine. Piesele importante din această colecţie sunt: Mihai Eminescu - Poesii, Ed. Socec, Bucureşti, 1884; Mihai Eminescu - Poems (poezii în limba engleză), Ed. Grimm, 1938; Mihai Eminescu - Augsewahlte Gedichte (poezii în limba germană), Timişoara, 1932; Mihai Eminescu - Poesies (în limba franceză), Bucureşti, 1931.

Colecţia de fotografii Eminescu, cuprinde originale şi fotocopii ale tuturor fotografiilor legate de viaţa şi activitatea lui Eminescu. Piesele importante sunt: Foto M. Eminescu, 1884, Iaşi, Foto - Nestor Heck. Colecţia de artă cuprinde pictură, grafică şi sculptură cu referire la Eminescu şi creaţia sa. Piesele importante sunt: colecţia de grafică inspirată de creaţia eminesciană, 25 bucăţi, autori: Ligia Macovei, Done Stan, C. Baciu şi alţii; M. Eminescu, bust (bronz), R.P. Hette, 1935 şi un pian, marca Fr. Ehrbar, Viena 1873, care a aparţinut Aglaei - Drogli Eminovici, sora poetului.

Casa memorială a fost construită de poetul Vasile Alecsandri în anul 1867, după propriile planuri. Se află la 4 km distanţă de şoseaua Roman-Iaşi şi Roman-Suceava. În testamentul întocmit în 1885 poetul lasă sub formă de donaţie Academiei Române casa de la Mirceşti cu toate bunurile, printre care şi biblioteca şi unele manuscrise autografe. Abia în 1914 Academia Română intră, de facto, în posesia casei, când este numit şi un custode al întregului inventar. Aşadar, începând cu anul 1914 şi până în 1944, tot acest inventar cu valoare memorială şi culturală este accesibilă publicului vizitator. Deşi nu figurează astfel, acest muzeu ar putea trece drept prima casă memorială literară din România. În timpul celui de-al doilea război mondial, imobilul şi bunurile sale au avut de suferit consecinţe însemnate, necesitând lucrări de restaurare. Abia în 1955 clădirea dobândeşte statutul de instituţie muzeală, iar din 9 iunie 1957 este inaugurat acest însemnat lăcaş de memorie culturală. În 1987 expoziţia permanentă este refăcută după noi norme muzeotehnice moderne. Începând cu anul 1992 au loc lucrări de restaurare şi reorganizare a expoziţiei permanente iar în 1993 este reoferită publicului vizitator.

Organizarea expoziţională afectează doar cinci încăperi şi un coridor din întreaga casă (holul de la intrare, sala de biliard, camera Mariei, sufrageria, dormitorul, cabinetul de lucru), restul holurilor şi atenansele fiind improprii unui asemenea scop. Expoziţia permanentă reconstituie, cronologic, etape din viaţa scriitorului Vasile Alecsandri şi momente legate de activitate sa literară. Astfel sunt prezentate: portretele părinţilor şi ale familiei, perioada studiilor la Iaşi şi Paris, debutul literar, activitatea de culegător de folclor şi de dramaturg, participarea la evenimentele din 1848 şi din perioada Unirii. Încăperea următoare este dedicată perioadei "Pastelurilor", a legăturilor sale cu Societatea culturală "Junimea", al cărei preşedinte de onoare a fost, a operei inchinate luptei pentru Independenţă, precum şi marilor creaţii din dramaturgia istorică. Un loc special îl are relaţia sa cu poetul Fr. Mistral şi momentul premierii sale, în 1878, pentru "Cântecul Gintei latine", la Festivalul de la Montpellier. Sufrageria este destinată prezentării prietenilor apropiaţi ai poetului, personalităţi de frunte ale culturii româneşti: C. Negri, M. Eminescu, C. Negruzzi, T. Maiorescu, M. Kogălniceanu, Ion Ghica, A. Hurmuzachi, Iacob Negruzzi, precum şi soţiei şi ficei sale.

Vizitatorul ia contact cu portrete realizate de C.D. Stahi, N. Livadatti, Costache Agafiţei, Victor Mihăilescu-Craiu, Traian Mocanu, Ioan Georgescu, precum şi cu stampe de epocă, fotocopii care au rolul de a reface atmosfera în care a creat V. Alecsandri, la Mirceşti. Sunt prezentate în vitrine, ediţii prime şi cu autograful poetului ale operelor: "Balade populare", Iaşi, 1852; "Poezii populare ale românilor", Bucureşti, 1866; "Ballades et chant populaires", Paris, 1856; "Repertoriul dramatic", Iaşi, 1852; "O nuntă ţărănească", Iaşi, Paris, 1853; "Despot-vodă", Bucureşti, 1880; "Ovidiu", Bucureşti, 1890 etc. ; acte şi documente ale poetului şi familiei sale, manuscrise, scrisori, precum şi obiecte care i-au aparţinut începând cu biblioteca, biroul, masa de sufragerie, fotolii, dulapuri, draperii, covoare, cufăr de diplomat, bicorn, şezlonguri, divan turcesc, termiând cu obiecte de dimensiuni mici: evantai, lulea, amuletă, cântar de scrisori, microscop, lupe, coupe-papier, albume, mape, medalii, insigne. Toate exponatele autentice reuşesc să refacă atmosfera în care a realizat, după cum însuşi mărturiseşte: "Despot Vodă", "Fântâna Blanduziei", "Pastelurile", "Legendele", "Dumbrava Rosie".

În curtea casei memoriale se află mausoleul ridicat de Academia Română în care se află sicriul poetului, precum şi osemintele părinţilor şi ale soţiei sale. Stejari şi nuci seculari, plantaţi de poet, te întâmpină încă de la intrarea în grădină, iar liliecii îşi pot calăuzi şi acum paşii pentru promenadă.

Muzeu nominalizat pentru premiul EMYA - "Muzeul European al anului 1997"

Casa memorială "Constantin Negruzzi" din satul Hermeziu, comuna Trifeşti, judetul Iaşi (aflată la 40 km depărtare de oraşul Iaşi), datează de la începutul secolului XIX. Putem vorbi în cazul familiei Negruzzi de un ansamblu de ctitorii: alături de biserica şi de casa (de fapt un conac), Iacob Negruzzi construieşte în 1870 un edificiu căruia îi dă destinaţia de şcoală, care şi astăzi îi poartă numele. Conacul a aparţinut familiei până în anul 1949 când, distrus de război, este transformat în sediu al unei gospodării agricole colective, în spaţiul ei fiind adapostită, un timp, o gradiniţă de copii.

În 1969 cu prilejul Centenarului morţii scriitorului Constantin Negruzzi, sărbătorit de UNESCO, un grup de cadre didactice împreună cu oficialităţi locale şi judeţene organizează, cu sprijinul unor muzeografi, un nucleu de muzeu, în cea mai mare parte de etnografie şi istorie, având într-o încăpere şi obiecte de mobilier şi personale ale familiei Negruzzi. Muzeul a funcţionat cu intermitenţe şi cu voluntariat, desfiinţându-se în cele din urmă. În anul 1991 Muzeul Literaturii Române Iaşi solicită Prefecturii şi Consiliului Judeţean Iaşi atribuirea clădirii în vederea restaurării şi amenajării unei case memoriale literare. În iulie 1991 Primăria comunei Trifeşti transmite în administrarea muzeului casa, precum şi o suprafaţă din terenul familiei Negruzzi, iar din 1993 Consiliul Judeţean Iaşi finanţează lucrările de restaurare, precum şi achiziţionarea unor valori de patrimoniu. Alături de achiziţiile şi donaţiile anterioare, acestea devin exponatele actualei case memoriale, inaugurată la data de 7 octombrie 1995.

Casa conţine cinci săli de expoziţie, o sală multifuncţionala pentru manifestări de amploare, precum şi două camere extramuzeale pentru personalul de serviciu. Casa memorială cuprinde: o expoziţie documentară şi reconstituirea muzeografică a patru camere memoriale. Holul central în care este amenajată expoziţia documentară însumează manuscrise, cărţi în ediţii prime şi cu autografe, fotografii edite şi inedite, fotocopii, obiecte care le-au aparţinut scriitorilor (pipă, medalii, ştampile, ceasornic solar etc.), numeroase extrase din operele lor, precum şi ale exegeţilor acestora, fişe bio-bibliografice şi genealogice, tablouri şi portrete în ulei şi busturi în ghips. Camerele memoriale - salon de muzică, biblioteca-birou, sufragerie, dormitor - sunt amenajate cât mai aproape de destinaţia lor originală, punând în evidenţă piese de mobilier, instrumente muzicale (flautul lui Iacob, pianul lui Leon etc.), fotografii, portrete ale membrilor familiei sau ale prietenilor, realizate de artişti plastici ieşeni contemporani, stampe de epocă, covoare, piese de iluminat, mobilier de sufragerie original.

Biblioteca conţine o reconstituire a colecţiilor de ziare şi reviste, cărţi, calendare, ediţii numeroase ale operelor negruzziştilor, carte veche românească, manuscrise, literatură franceză, germană, greacă, latină, italiană etc. În perspectivă se intenţioneaza completarea expoziţiei de bază cu noi valori prin achiziţii şi donaţii, popularizarea activităţii casei memoriale în vederea includerii ei şi a mormintelor scriitorilor în circuitul turistic cultural naţional şi internaţional.