![]() | |
![]() | |
![]() | |
![]() | |
![]() | |
![]() | |
![]() | |
![]() | |
![]() | |
![]() | |
![]() |
Adresa muzeului: str. V. Pogor, nr. 4, Iași, telefon 032/213210 sau 032/145760, cod 6600
Casa "V.Pogor"
este sediul muzeului ce are ca obiect literatura română modernă și contemporană
dar cu precădere perioada marilor clasici, a societății literare "Junimea".
Clădirea a fost construită în 1850 de către vornicul Vasile Pogor, împreună cu
soția sa Zoe. Această dată este atestată printr-o piatră hexagonală găsită, după
săpăturile efectuate în vederea restaurării, pe care se află inscripția, cu
caractere chirilice: "V.Pogor 1850 și soția sa Zoe". Imobilul are un bogat și
lung istoric legat de viața culturală a Iașului fiind loc de întâlnire pentru
intelectualitatea orașului, sediul Societății Literare Junimea (1863) și al
Revistei "Convorbiri literare" (1867). Dintre numele de răsunet care au
frecventat cercul junimist amintim mai întâi pe cei cinci întemeietori: Titu
Maiorescu, Vasile Pogor, P.P. Carp, Th. Rosetti, Iacob Negruzzi, apoi Mihai
Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, Ion Slavici, Vasile Alecsandri, Vasile
Conta, A.D.Xenopol, N. Gane ș.a.
Muzeul este inaugurat în 26 decembrie 1972. Clădirea destinată spațiului muzeal
este compusă din douăsprezece încăperi ale expoziției permanente și o clădire
anexă, inaugurată în 1994, care protejează intrarea în catacombele Casei
"Pogor", restaurate în perioada 1993-1994. Ele cuprind culoare cu ramificații pe
două nivele (datând din secolele XVIII și XIX). Aici funcționează așa numitul
Club Cultural "Junimea", locul ce găzduiește multiple activități organizate de
Muzeul Literaturii Române, Iași: conferințe în cadrul serilor revistei "Dacia
literară" (reeditată de Muzeul Literaturii Române, Iași), Cenaclul Literar
"Junimea", simpozioane, aniversări, comemorări ale personalităților culturale
românești, întâlniri cu scriitori români sau străini, prezentări și lansări de
cărți și reviste literare, recitaluri de muzică, vernisaje de expoziții de artă.
Vasile Pogor vinde imobilul și parcul înconjurător Mariei Moruzzi Cuza, mama
viitorului istoric Gh.I. Brătianu (fiul primului ministru I.I.C. Brătianu,
înfăptuitorul Marii Uniri a Statelor Române după primul război mondial) și
discipol al lui N. Iorga. În perioada de după 1906 casa suferă unele modificări.
După al doilea război mondial imobilul a fost folosit drept sediu pentru diverse
instituții apoi a suferit o nouă restaurare în vederea amenajării Muzeului de
Literatură.
![]() |
O primă secvență a muzeului se ocupă de personalitatea celor doi mari proprietari ai casei: Vasile Pogor, junimistul și Gh. Brătianu istoric și politician. Apoi continuă ilustrarea momentului de început al literaturii române moderne. Printre exponatele valoroase amintim: "Letopisețul Țării Moldovei" de Nicolae Costin în copia lui Al. Beldiman, 1825; "Heniada" de Voltaire în traducerea lui Vasile Pogor (vornicul), București, 1838; "Gramatica" de I. Văcărescu, Viena, 1787; "Jucăria norocului" traducere de Lazăr Asachi (tatăl cărturarului Gh. Asachi) Iași, 1816. |
![]() |
Prezentarea perioadei pașoptiste și unioniste, "Dacia Literară" (1840), personalități și opere literare legate de gruparea din jurul revistei amintite. Exponate de valoare: C. Negruzzi, "Aprodul Purice", Iași, 1837; "Maria Tudor" și "Angelo, tiranul Padovei" de Victor Hugo, în traducerea lui C. Negruzzi, Iași, 1837; Almanah de învățătură și petrecere de M. Kogălniceanu, Iași, 1844; "Histoire de la Dacie, des Valaques Transdanubiens et de la Valachie", M.Kogălniceanu, Berlin, 1854; "Letopisețele Țării Moldovei", Iași, 1845-1852. |
![]() |
Societatea "Junimea"; momentul fondării, " Prelecțiuni Populare", Revista "Convorbiri literare", scriitori junimiști, opere. Exponate de valoare: "Convorbiri literare", an I, 1867-1868; "Critice" de T. Maiorescu, București, 1874 (exemplarul a aparținut junimistului Th. Burada); "Convorbiri literare" nr. 4/70, 5/76, 7/75, 7/78 (cu debuturile marilor junimiști Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici); Poezii, Mihai Eminescu (prima ediție, București, 1884). |
![]() |
Salonul "Junimea", reconstituie atmosfera "Junimii" din perioada întrunirilor în casa lui V. Pogor, între 1863-1885 și expune obiecte originale de epocă ce au aparținut junimiștilor: T. Maiorescu, Iacob Negruzzi, I.M. Melik, Nicolae Culianu, Duiliu Zamfirescu. De semnalat: tapițerie, sec. XIX, lucrată la Viena, pian "Steinway", oglindă de cristal, sec. XIX, aparținând lui I.L. Caragiale. |
![]() |
Ultima secțiune a muzeului este dedicată literaturii române din Basarabia și Bucovina, apoi celei contemporane, reprezentată iconografic, cu ediții rare, manuscrise originale și obiecte aparținând scriitorilor. |
Din anul 1994, clădirea muzeului se află în restaurare. Expoziția permanentă va suferi o nouă reorganizare, iar muzeul va fi redat circuitului muzeal ieșean în cursul anului 1998. Colectivul muzeului este alcătuit din: patru muzeografi cu studii universitare și cinci supraveghetoare cu studii medii.
Clădirea în care este amenajată casa memorială "Otilia
Cazimir" a fost construită în anul 1858. Ca stil arhitectonic, se caracterizează
prin discreție și simplitate, aceste dominante fiind specifice clasei de mijloc
a societății românești din veacul trecut. În anul 1898, familia viitoarei
scriitoare Otilia Cazimir cumpără casa prin licitație. De la vârsta de patru ani
și până la sfârșitul vieții (poeta a decedat în 1967), Otilia Cazimir a locuit
numai aici. Casa a fost amenajată ca muzeu în luna iunie 1972. Expoziția de bază
s-a organizat în cele două camere în care poeta își primea musafirii și unde
lucra până noaptea târziu. Sunt expuse trei sute de obiecte personale și
manuscrise, fotografii, tablouri, în strânsă legătură cu activitatea Otiliei
Cazimir.
Muzeul are angajat un custode care se ocupă de primirea și îndrumarea
vizitatorilor, organizează manifestări culturale legate de personalitatea
Otiliei Cazimir și răspunde de starea de conservare a patrimoniului. Anual,
muzeul este vizitat de aproximativ trei mii de persoane. Întrucât Otilia Cazimir
a fost și rămâne scriitoarea rămâne scriitoarea copiilor, majoritatea publicului
o formează elevii. De asemenea, pășesc pragul casei numeroși studenți, dar și
pensionari, oameni care au cunoscut-o mai mult sau mai puțin pe scriitoare.
Clădirea se află într-o bună stare de conservare, fiind împrejmuită de o grădină
cu flori pe care scriitoarea le îndrăgea.
Bojdeuca
"Ion Creangă" din Țicău, orașul Iași, primul muzeu memorial literar din România,
este unul din cele 12 obiective care compun Muzeul Literaturii Române Iași.
Surprinzător, aspectul acestui vechi cartier al Iașului, la distanță doar de 1
kilometru de Piața Unirii (inima orașului), relieful abrupt (alternanța
deal-vale amintind spațiul mioritic specific românesc teoretizat și statuat de
poetul și filosoful român Lucian Blaga) îți creează impresia că te afli într-un
sat depărtat. Aici a locuit Ion Creangă (1837-1889), cel mai mare, mai cunoscut
și mai iubit povestitor român, din anul 1872 și până la 31 decembrie 1889. Aici
s-a cunoscut și împrietenit cu Mihai Eminescu, aici a scris întreaga sa operă:
Poveștile, Povestirile și Amintirile din copilărie Această casă - numită de Ion
Creangă - bojdeucă - pare coborâtă din poveste. Firesc, ea este păstrată și azi
așa cum arăta în anii 1872-1889. O casă cu două încăperi mici, cu o prispă
înspre nord, unde se află și ușa de intrare și un cerdac (o logie populară) cu
deschidere generoasă spre orizontul dinspre răsărit sprijinit de dealurile Ciric
și Șorogari.
Bojdeuca are patru ferestre cu ochiurile sub formă de cruce: două aflându-se de
o parte și de alta a ușii de la intrare și celelalte două pe partea opusă a
casei. Acoperișul din draniță (în solzi de pește - scânduri mici de brad) este
însuflețit de două elemente simbolice: hornul pe care iese fumul și cahleața
(sau lucarna), un fel de ochi fermecat prin care respiră această vietate
ciudată. Bojdeuca s-a deschis pentru public la 15 aprilie 1918 - fiind primul
muzeu memorial literar din România. Căsuța era însă vizitată din anul 1890,
imediat după moartea scriitorului, de grupuri de elevi, studenți, profesori și
ziariști. De la inaugurare și până astăzi au avut loc mai multe restaurări și
reorganizări ale casei și muzeului. A doua restaurare, după cea din 1918, a avut
loc în anii 1933-1934. În anii 1965-1968, fondul documentar al Bojdeucii s-a
unit cu cel al muzeului Ion Creangă de la biserica Golia din Iași. A avut loc
organizarea unei expoziții documentare privind viața și opera lui Creangă chiar
în Bojdeucă. Într-o singură încăpere erau expuse obiecte memoriale.
În perioada 1984-1989 la Bojdeuca Ion Creangă au avut loc lucrări complexe de
consolidare a terenului, de amenajare a unui amfiteatru, în aer liber, de 250 de
locuri, de construire a unei clădiri special gândită pentru a adăposti expoziția
documentară "Viața și opera lui Creangă" și Biblioteca Bojdeucii, spații de
serviciu, depozit, cameră pentru supraveghetoare, lucrări de restaurare și
reorganizare ale muzeului "Bojdeuca Ion Creangă". Și de această dată s-a avut în
vedere păstrarea autenticității casei. În interior sunt expuse (în cele două
încăperi și în cerdac) numai obiectele originale care au aparținut
povestitorului sau familiei sale.
Colecția de obiecte memoriale originale - aflată în Bojdeucă este deosebit de
valoroasă: un portret în ulei - executat în anul 1889 - anul morții scriitorului
- executat de V. Mușnețanu; același pictor V. Mușnețanu execută un portret în
ulei și Tincăi Vartic - cea care a fost tovarășa de viață a lui Ion Creangă la
Bojdeucă; se păstrează nisipernița, tocul și călimara - folosite de Ion Creangă
în scrierea operei sale; ceasul și tabachera sunt alte două obiecte memoriale
simbolice; în bojdeucă se află covoare autentice românești - din lână, vopsită
în culori naturale; cuptorul - ca element central al casei - și în jurul lui
obiecte care foloseau în bucătăria secolului al XIX-lea: măsuță rotundă din
lemn, linguri, străchini, vase etc.
În clădirea nouă, inaugurată la 11 iunie 1989, sunt expuse cărți, fotografii și
documente care ilustrează drumul vieții lui Ion Creangă: școlar, preot și
învățător, activitatea de scriitor: Bucoavnă - unul din primele abecedare;
fotografia originală a scriitorului; cărți care au aparținut "seminaristului"
Ion Creangă; manualele didactice originale alcătuite de Ion Creangă; colecția
revistei "Convorbiri literare", 1867-1889 în care Ion Creangă și-a publicat
opera; colecție de documente originale de la strămoșii scriitorului; colecție de
documente originale ale tatălui lui Mihai Eminescu; publicații, reviste, ediții
care valorifică viața și opera lui Ion Creangă.
Bojdeuca "Ion Creangă" organizează anual 4 sărbători care au devenit
tradiționale: 2 ianuarie - ziua înmormântării scriitorului; 1 martie - ziua de
naștere a lui Ion Creangă; 14-15 aprilie - Zilele Bojdeucii - aniversarea
inaugurării primului muzeu memorial literar din România; 31 decembrie - ziua
morții scriitorului - "Colinde la Bojdeucă".
Cenaclul literar "Ion Creangă" adună creatori tineri din Iași și din țară. El
își ține ședințele duminica, la două săptămâni. A publicat volumul "Poveștile de
la Bojdeucă", la editura Junimea, 1996, cu câștigătorii Concursului Național de
Creație Literară - "Ion Creangă". Bojdeuca Ion Creangă este cel mai vizitat
muzeu din Iași, fiind slujit de doi profesori de limba și literatura română
(unul este membru al Uniunii Scriitorilor, cercetător al vieții lui Ion
Creangă), trei supraveghetoare și o casieră. Bojdeuca Ion Creangă este un
simbol, pentru ca ea se identifică adesea cu oglinda autentică a valorilor
specifice românești, tradiționale. Ea oferă posibilitatea cunoașterii unui
creator român de excepție, a unui interior românesc autentic, a unui geniu (Ion
Creangă) identificat cu "poporul român însuși surprins într-un moment de genială
expansiune".
Casa Memorială "George Topîrceanu" din Iași a aparținut
scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu. A fost construită la
sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX. După ce în 1919, a fost sediul
redacției revistei "Însemnări literare" tipărită sub direcția lui Mihail
Sadoveanu și George Topîrceanu, (din colectivul de redacție mai făcând parte și
Garabet Ibrăileanu și Demostene Botez), imobilul este pus la dispoziția lui
George Topîrceanu, în anul 1932. Acesta va locui aici până la 7 mai 1937, când,
răpus de boala necruțătoare va trece în neființă la numai 51 de ani și va fi
înmormântat la cimitirul "Eternitatea" din Iași. Casa a fost donată în anul 1983
de proprietarii Teodor Neagu și Adrian Vulpe, Complexului Muzeal Iași. A fost
renovată, și la 22 iunie 1985 a fost inaugurat acest obiectiv al Muzeului
Literaturii Române Iași, cu un an înainte de sărbătorirea de către UNESCO a 100
de ani de la nașterea poetului.
Descrierea colecțiilor: Revista Fundațiilor nr. 3, martie 1934 - cu corecturi
efectuate de George Topîrceanu; carte: George Topîrceanu - traducere în maghiară
de Bozor Andor, cu dedicație pentru Otilia Cazimir; plăci negativ pe sticlă
pentru fotografii efectuate de George Topîrceanu; tablou - Caricatura lui George
Topîrceanu - de Ion Sava - director de scenă la Teatrul Național din Iași;
scrisoare George Topîrceanu către Cezar Petrescu, 25.02.1929; manuscris Mihail
Sadoveanu - "George Topîrceanu"; tablou guașă Victor Mihăilescu Craiu - "Casa
lui George Topîrceanu din Iași"; fotografia lui George Topîrceanu cu dedicația
savantului Ștefan Procopiu; scrisoarea fiului lui George Topîrceanu către Otilia
Cazimir; manuscris "Panică" - versuri de Demostene Botez.
Din luna iulie 2009 muzeul se află în conservare.
Casa "N. Gane" propune publicului vizitator un memorial N.
Gane și un muzeu al Primăriei Iași. Memorialul Gane reconstituie camera de lucru
a scriitorului care a stăpânit această casă. S-au folosit obiecte autentice, de
epocă, din secolul al XIX-lea și obiecte, manuscrise, corespondență, documente,
fotografii, tablouri, cărți care au aparținut omului de cultură care a fost un
membru marcant al Societății "Junimea". S-a încercat reconstituirea atmosferei
tipice unei locuințe, aparținând unui cărturar, scriitor junimist, om politic și
edil al Iașului, de la jumătatea veacului trecut până la jumătatea celui de-al
doilea deceniu al veacului nostru.
Dintre numeroasele exponate originale amintim doar câteva: un tablou al lui N.
Gane, pictat în anul 1878 de pictorul Kabaltz, donație a lui Gh. Gane din
München, nepotul lui N. Gane; un birou de epocă frumos sculptat, pe care se află
o trusă de scris din bronz, cu decorații în email; o statuetă din bronz,
reprezentându-l pe Dante, pe care N. Gane o avea mereu în fața sa; cărți și
manuscrise din biblioteca lui N. Gane. Muzeul Primăriei din Iași face o trecere
în revistă a principalelor personalități care s-au aflat în fruntea
administrației orașului, începând cu secolul al XIX-lea. Majoritatea eroilor și
primarilor din Iași au fost personalități proeminente ale vieții culturale
românești: Costache Negruzzi, Tudorache Burada, Dimitrie Gusti, Nicolae Gahe,
Vasile Pogor, Leon Negruzzi, Al. Teodoreanu, Gh. Mârzescu, Mihai Negruzzi ș.a.
Muzeul încearcă să evidențieze atât aspecte legate de activitatea în plan
cultural, cât, mai ales aspecte privind activitatea lor în folosul capitalei
Moldovei. S-au pus în evidență realizări deosebite în plan arhitectural și
edilitar, în domenii dintre cele mai variate. Evident, la loc de cinste se află
instituțiile de învățământ și cultură. S-au folosit stampe și fotografii
originale, afișe, tablouri, manuscrise, publicații ale Primăriei, cărți cu
autograf, obiecte ce au aparținut personalităților evocate. Toate acestea
încearcă să sugereze repere ale evoluției Iașului în ultimele două sute de ani.
Cele două nuclee de muzee vor fi extinse în anii următori, pe măsură ce se va
dispune de mai mult spațiu. Se vor adăuga acestora un Muzeu al Instrumentelor
Mecanice de Scris, pentru care s-a început deja activitatea de documentare și
colectare a materialelor.
În
imobilul, devenit muzeu în august 1970 și supranumit "Vila Sonet", a locuit și a
creat maestrul sonetului românesc, Mihai Codreanu. El considera că sonetul este
o poezie de maximă virtuozitate. Clădirea este situată într-un cartier vechi al
orașului, în vecinătatea unei străvechi bodegi cu rezonanțe istorice, numită
"Bolta Rece", fiind locul de întâlnire a boemei ieșene și mai cu seamă a unor
personalități precum Eminescu, Creangă, Caragiale etc. Casa a fost construită pe
un loc primit de scriitor din partea primăriei ieșene, ca dar și drept
recunoștință a meritelor sale literare, în anul 1934. Construită în stil
românesc-brâncovenesc, după planul unui arhitect format la școala "Mincu", "Vila
Sonet" va purta pentru totdeauna amprenta sonetistului dar și a numeroaselor
întâlniri literare între personalități ale scrisului românesc, printre care
Mihail Sadoveanu, G. Topîrceanu, Al. și Ionel Teodoreanu, Otilia Cazimir și
alții.
Imobilul este ocupat de scriitor până la moartea sa, în 1957. Muzeul actual este
organizat într-o manieră în care, doar în mică măsură, s-ar putea vorbi de
intervenția tehnicilor muzeografice cunoscute, aceasta pentru a se respecta
dorința donatorului (soția scriitorului) de a păstra imaginea casei din timpul
vieții sonetistului. Astfel, expoziția permanentă ce se desfășoară pe spațiul
cuprins de un hol și trei încăperi, marchează convingător principalele aspecte
din viața și activitatea cunoscutului sonetist, dar păstrează și atmosfera
autentică a modului de organizare a caselor mici, burgheze, din Iașul primei
jumătăți a veacului XX. Muzeul, în organizarea sa actuală, numără 700 de obiecte
(unele de patrimoniu) expuse. Clădirea nu a suferit modificări și nici nu a fost
supusă unor reparații capitale. Personalul care deservește muzeul se compune
dintr-un specialist muzeograf cu studii universitare și două persoane de
supraveghere cu studii medii.
Principalele
date referitoare la istoricul Casei de la Copou - devenită celebră datorită
personalităților care au ctitorit-o și care au locuit-o de-a lungul anilor - ne
sunt furnizate de istoricul Dan Bădărău, cercetător al trecutului Iașilor.
Apelăm, deci, la sursa cea mai autorizată. "La 1834 nu se afla încă pe acest loc
decât o vie a agăi Kogălniceanu în mijlocul vechilor podgorii ale Iașilor,
despre care se pomenește în cronici, căci războaiele nu le-au ocolit și nu o
dată s-au dat lupte printre vii. Mihail Kogălniceanu avea în oraș o casă
spațioasă, care mai există și astăzi; dar el a hotărât să dea curs fanteziei
sale și să-și clădească o vilă în mijlocul podgoriei, aproape la porțile
Iașilor. Și tot el este acela care a avut ideea să ridice turnul în patru muchii
din care cuprinzi cu vederea Moldova cu tot latul ei, din valea Prutului și până
la Ceahlău.
(...) la 1856 vila era înființată de mai mulți ani. Lovit de una din acele jene
financiare strigătoare care erau lucru curent la el, fostul adjutant domnesc o
dăduse cu chirie. ... Când Mihail Sadoveanu a dobândit proprietatea la 1919,
împreună cu fratele său Vasile, vila nu se afla în special în interior, în
înfățișarea exactă în care fusese clădită. Mihail Kogălniceanu o vânduse în cele
din urmă bancherului milionar și baron austriac Neuschotz, care a
înfrumusețat-o, introducând parchete înstelate, precum și ferestre și uși aduse
de la Viena. Pe acestea din urmă, Neuschotz n-a uitat că se cuvenea să le orneze
cu câte o coroană de baron; iar aceste embleme, Sadoveanu s-a grăbit să le
înlăture, la rândul său. Și tot din timpul lui Neuschotz este și sala de baie de
patrician roman, în plăci de faianță, cu mica ei piscină îngropată în planșeu.
... Întâmplarea a voit ca Mihail Sadoveanu să pășească în noua sa casă de la
Copou, în 1919, într-un moment în care George Enescu era pe punctul de a se
deslipi de o reședință care îi devenise dragă și în care compusese și cântase
timp de trei ani, când se stabilise momentan în Iași de pe urma celui dintâi
război mondial. Vreme de mai multe luni de zile, Euterpe și Erato au prezidat
deci amândouă într-o aceeași casă. În cele din urmă însă, muza lui Mihail
Sadoveanu a rămas să stăpânească singură și timp de două decenii a viețuit
nestingherită în acest cadru, inspirându-l pe cel mai mare prozator al poporului
nostru. În 1947, Mihail Sadoveanu a donat domeniul Institutului de Agronomie din
Iași. Castelul cu turn cunoaște acum o nouă etapă a istoriei sale. Dar nimeni și
nimic nu ar izbuti vreodată să alunge din aceste locuri umbrele luminoase
chemate la viață de uriașul maestru al literaturii românești și născute
nemuritoare."
La 6 noiembrie 1980, casa de la Copou cunoaște momentul sărbătoresc al
inaugurării sale ca Muzeu Memorial "Mihail Sadoveanu". Sunt prezenți la
festivitate: fiica scriitorului, Profira Sadoveanu, soția sa, Valeria Sadoveanu,
I.P.S. Teoctist, Mitropolitul Moldovei și Sucevei scriitori și oameni de
cultură, oficialități din Iași, un numeros public. Gazde sunt muzeografii
Muzeului Literaturii Române din Iași, cei care, cu efort și stăruință, au dat
clădirii destinația și înfățișarea de astăzi. Alături de ei, domnul Constantin
Mitru, cumnatul și secretarul marelui scriitor, fără inițiativa și contribuția
căruia acest lăcaș al memoriei noastre culturale poate că n-ar fi existat.
Ansamblul sculptural (autor Dan Covătaru) din grădina muzeului păstrează cu
pioșenie urna funerară cu rămășițele pământești ale Valeriei Sadoveanu. Dorința
scriitorului de a-și afla odihna veșnică în acest loc nu s-a înfăptuit încă.
Reamintim cuvintele sale, rostite la 6 februarie 1938, cu prilejul conferirii de
către Universitatea ieșeană a titlului de doctor "honoris causa": "Oriunde m-ar
purta valurile vieții, dumneavoastră știți că mă întorc aici așa cum albina,
după ce explorează câmpia și cerul, se întoarce la roiul său, fără de care nu
poate trăi. Nădăjduiesc ca și popasul meu din urmă, cel definitiv, tot aici va
fi. Doresc ca acest popas să fie cât mai întârziat, surprizele existenței și
fragilitatea ființei noastre l-ar putea face, însă, și foarte apropiat."
Casa "Dosoftei"
este muzeul care se ocupă, în cadrul Muzeului Literaturii Române, de literatură
română veche. Ea se află în cea mai veche parte a orașului, în preajma curții
domnești, astăzi vis-a-vis de biserica Domnească și Palatul Culturii (Complexul
Național Muzeal "Moldova") și nu departe de Biserica "Trei Ierarhi" - sediu al
primei tiparnițe din Moldova în perioada lui Vasile Lupu și a lui Varlaam.
Clădirea actualului muzeu este considerată una dintre cele mai vechi construcții
din Iași, fiind atestată documentar în perioada lui Antonie-vodă Ruset și a
cărturarului și a mitropolitului Dosoftei, intre 1673 și 1679. Într-o primă
fază, documentele semnalează clădirea ca făcând parte dintre anexele curții
domnești, după mutarea capitalei de la Suceava la Iași.
Până în anii 1686 clădirea adăpostește tiparnița mitropolitului Dosoftei. Aici
au fost tipărite cărți, a căror contribuție, în procesul de extindere a
folosirii limbii române în instituțiile de cult, este de mare importanță.
Spațiul de expunere cuprinde trei încăperi: două la parter și una la etaj.
Exponatele sunt oferite vizitatorului în asa fel încât este demonstrat modelul
de circulatie și interferență cu celelalte regiuni ale țării. Datorită acestui
criteriu de expunere este mai simplu de urmărit evoluția în dezvoltarea
literaturii române vechi la Iași, centru spiritual al Moldovei. Numai astfel
este motivată prezența în expoziția permanentă a unor mărturii de veche limbă
românească de circulație în teritoriile locuite de români (indiferent de locul
tipăririi sau copierii lor).
Urmează prezentarea schematică a organizării materialului expus:
![]() | ilustrarea dezvoltării literaturii române vechi până în jurul anului 1830, rolul Iașului cultural și a personalităților sale, începuturile literaturii în limba slavonă și îndeosebi epoca artei caligrafice și miniaturale. |
![]() | începuturile tiparului pe teritoriile locuite de români (Liturghierul lui Macarie, 1508) |
![]() | începuturile scrisului în limba română - "Scrisoarea lui Neacșu (1521)" și "Apostolul" copiat la Brașov (1559) - considerat cel mai vechi exponat - mss. românesc datat. |
![]() | începuturile tiparului la Iași - "Cartea românească de invățătură" sau "Cazanie" (1643) - prima tipăritură de pe teritoriul Moldovei. |
![]() | dezvoltarea tiparului la Iași, dar și în celelalte provincii românești în secolul al XVII-lea - "Carte românească de învățătură" sau "Pravila lui Vasile Lupu" - prima carte de legi de pe teritoriul Moldovei. |
![]() | prezentarea activității mitropolitului cărturar Dosoftei (Psaltirea pre versuri tocmită. Uniew, 1673). |
![]() | Tipărituri ale unor mari cărturari români la Iași ("Biblia de la București", 1688 - unul dintre marii traducători este Nicolae Milescu). |
![]() | dezvoltarea literaturii în secolul XVIII și a tiparului la începutul secolului al XIX-lea. |
![]() | dezvoltarea literaturii istorice la Iași, începuturile istoriografiei în limba română (epoca marilor cronicari). |
Clădirea a fost restaurată, de către Direcția Monumentelor Istorice, între 1962-1968, iar muzeul a fost inaugurat la 7 august 1970. După 1968 clădirea nu a mai suferit modificări. Este deservită de un specialist muzeograf cu studii universitare și două persoane la supraveghere, cu studii medii.
Înființarea
unui memorial Eminescu la Iași s-a impus conștiinței culturale, întemeiată fiind
pe faptul că dintre toate localitățile românești în care a trăit și a activat
Eminescu, Iașul a fost și a rămas singura întipărită ca o oază de lumină în
însăși ființa poetului. De Iași, în același timp, este legată afirmarea
personalității sale artistice în adevăratele ei dimensiuni creatoare, începând
cu publicarea în revista "Convorbiri Literare" a poemului "Venere și madonă".
Prin Iași, mai exact la societatea "Junimea", Eminescu aderă și se înscrie
definitiv în noua direcție postpașoptistă imprimată culturii române. Iașul,
revista și societatea culturală mai sus menționate aveau să-l impună, de fapt,
și conștiinței publice românești.
Împlinirea a 100 de ani de la trecerea în neființă a poetului îl găsea pe
Eminescu fără o casă a sa, la Iași unde locuise o bună perioadă de timp. Ideea
se reimpunea cu maximă necesitate. S-a ales această dată pentru concretizarea
ei, nu o casă sau o cameră în care Eminescu fusese găzduit, ci locul în care
însăși amintirea poetului rămăsese în Iași o prezență vie, cotidiană și
perpetuă: Parcul Copou, acest sui-generis Fontainbleu al Iașilor, vechi de peste
două secole, cu arbori seculari, îndrăgit de Eminescu, în care trecerea sa pe
aici e evocată încă de arborele preferat, teiul, devenit leitmotiv al poeziei
sale; teiul lui Eminescu - Teiul Sfânt - pentru cei care vin astăzi să se
cufunde pentru o clipă în rememorări benefice și în spiritualitatea sa.
Începutul a fost făcut prin deschiderea, într-o clădire existentă în centrul
orașului, a Expoziției permanente "Mihai Eminescu". Ideea a fost unanim
acceptată generând hotărârea unei construcții noi, cu o arhitectură sugerată de
coordonatele creației eminesciene, funcțională cultural și muzeal. Transpunerea
în proiect a fost încredințată arhitectului Virgil Onofrei.
Clădirea, construită astfel, a fost inaugurată în 1989 ca un omagiu adus
poetului la Centenarul morții sale și este, după părerea specialiștilor în
domeniu din România, a zecilor de mii de vizitatori din țară și de peste hotare,
care au văzut muzeul Eminescu, un adevărat monument de arhitectură capabil să
evoce prin sine însuși dimensiunile creației eminesciene. Întrarea în folosință
a spațiului destinat Cafenelei literar-artistice și a sălii polivalente, aflată
în curs de finalizare, ca și dotarea întregului complex cu mijloacele tehnice
audio-vizuale, va întregi imaginea Centrului Cultural Național "Mihai Eminescu",
în care deocamdată funcționează doar segmentul muzeal, asigurând o cunoaștere
cuprinzătoare, diversă și profundă a personalității și creației geniului tutelar
al literaturii române.
Date despre clădire și colectivul muzeului: muzeul este compus din trei săli:
două la parter, Sala destinului și Sala de artă, și una la etaj, Sala
prieteniei; colectivul muzeului este format din doi muzeografi cu studii
superioare și trei supraveghetoare cu studii medii. Colecția de carte cuprinde
ediții ale creației eminesciene de la prima ediție (1884) până la edițiile
recente, studii monografice privind viața poetului, exegeze critice și traduceri
ale poeziei lui Eminescu în limbii străine. Piesele importante din această
colecție sunt: Mihai Eminescu - Poesii, Ed. Socec, București, 1884; Mihai
Eminescu - Poems (poezii în limba engleză), Ed. Grimm, 1938; Mihai Eminescu -
Augsewahlte Gedichte (poezii în limba germană), Timișoara, 1932; Mihai Eminescu
- Poesies (în limba franceză), București, 1931.
Colecția de fotografii Eminescu, cuprinde originale și fotocopii ale tuturor
fotografiilor legate de viața și activitatea lui Eminescu. Piesele importante
sunt: Foto M. Eminescu, 1884, Iași, Foto - Nestor Heck. Colecția de artă
cuprinde pictură, grafică și sculptură cu referire la Eminescu și creația sa.
Piesele importante sunt: colecția de grafică inspirată de creația eminesciană,
25 bucăți, autori: Ligia Macovei, Done Stan, C. Baciu și alții; M. Eminescu,
bust (bronz), R.P. Hette, 1935 și un pian, marca Fr. Ehrbar, Viena 1873, care a
aparținut Aglaei - Drogli Eminovici, sora poetului.
Casa
memorială a fost construită de poetul Vasile Alecsandri în anul 1867, după
propriile planuri. Se află la 4 km distanță de șoseaua Roman-Iași și
Roman-Suceava. În testamentul întocmit în 1885 poetul lasă sub formă de donație
Academiei Române casa de la Mircești cu toate bunurile, printre care și
biblioteca și unele manuscrise autografe. Abia în 1914 Academia Română intră, de
facto, în posesia casei, când este numit și un custode al întregului inventar.
Așadar, începând cu anul 1914 și până în 1944, tot acest inventar cu valoare
memorială și culturală este accesibilă publicului vizitator. Deși nu figurează
astfel, acest muzeu ar putea trece drept prima casă memorială literară din
România. În timpul celui de-al doilea război mondial, imobilul și bunurile sale
au avut de suferit consecințe însemnate, necesitând lucrări de restaurare. Abia
în 1955 clădirea dobândește statutul de instituție muzeală, iar din 9 iunie 1957
este inaugurat acest însemnat lăcaș de memorie culturală. În 1987 expoziția
permanentă este refăcută după noi norme muzeotehnice moderne. Începând cu anul
1992 au loc lucrări de restaurare și reorganizare a expoziției permanente iar în
1993 este reoferită publicului vizitator.
Organizarea expozițională afectează doar cinci încăperi și un coridor din
întreaga casă (holul de la intrare, sala de biliard, camera Mariei, sufrageria,
dormitorul, cabinetul de lucru), restul holurilor și atenansele fiind improprii
unui asemenea scop. Expoziția permanentă reconstituie, cronologic, etape din
viața scriitorului Vasile Alecsandri și momente legate de activitate sa
literară. Astfel sunt prezentate: portretele părinților și ale familiei,
perioada studiilor la Iași și Paris, debutul literar, activitatea de culegător
de folclor și de dramaturg, participarea la evenimentele din 1848 și din
perioada Unirii. Încăperea următoare este dedicată perioadei "Pastelurilor", a
legăturilor sale cu Societatea culturală "Junimea", al cărei președinte de
onoare a fost, a operei inchinate luptei pentru Independență, precum și marilor
creații din dramaturgia istorică. Un loc special îl are relația sa cu poetul Fr.
Mistral și momentul premierii sale, în 1878, pentru "Cântecul Gintei latine", la
Festivalul de la Montpellier. Sufrageria este destinată prezentării prietenilor
apropiați ai poetului, personalități de frunte ale culturii românești: C. Negri,
M. Eminescu, C. Negruzzi, T. Maiorescu, M. Kogălniceanu, Ion Ghica, A.
Hurmuzachi, Iacob Negruzzi, precum și soției și ficei sale.
Vizitatorul ia contact cu portrete realizate de C.D. Stahi, N. Livadatti,
Costache Agafiței, Victor Mihăilescu-Craiu, Traian Mocanu, Ioan Georgescu,
precum și cu stampe de epocă, fotocopii care au rolul de a reface atmosfera în
care a creat V. Alecsandri, la Mircești. Sunt prezentate în vitrine, ediții
prime și cu autograful poetului ale operelor: "Balade populare", Iași, 1852;
"Poezii populare ale românilor", București, 1866; "Ballades et chant populaires",
Paris, 1856; "Repertoriul dramatic", Iași, 1852; "O nuntă țărănească", Iași,
Paris, 1853; "Despot-vodă", București, 1880; "Ovidiu", București, 1890 etc. ;
acte și documente ale poetului și familiei sale, manuscrise, scrisori, precum și
obiecte care i-au aparținut începând cu biblioteca, biroul, masa de sufragerie,
fotolii, dulapuri, draperii, covoare, cufăr de diplomat, bicorn, șezlonguri,
divan turcesc, termiând cu obiecte de dimensiuni mici: evantai, lulea, amuletă,
cântar de scrisori, microscop, lupe, coupe-papier, albume, mape, medalii,
insigne. Toate exponatele autentice reușesc să refacă atmosfera în care a
realizat, după cum însuși mărturisește: "Despot Vodă", "Fântâna Blanduziei",
"Pastelurile", "Legendele", "Dumbrava Rosie".
În curtea casei memoriale se află mausoleul ridicat de Academia Română în care
se află sicriul poetului, precum și osemintele părinților și ale soției sale.
Stejari și nuci seculari, plantați de poet, te întâmpină încă de la intrarea în
grădină, iar liliecii își pot calăuzi și acum pașii pentru promenadă.
Muzeu nominalizat pentru premiul EMYA - "Muzeul European al anului 1997"
Casa
memorială "Constantin Negruzzi" din satul Hermeziu, comuna Trifești, judetul
Iași (aflată la 40 km depărtare de orașul Iași), datează de la începutul
secolului XIX. Putem vorbi în cazul familiei Negruzzi de un ansamblu de
ctitorii: alături de biserica și de casa (de fapt un conac), Iacob Negruzzi
construiește în 1870 un edificiu căruia îi dă destinația de școală, care și
astăzi îi poartă numele. Conacul a aparținut familiei până în anul 1949 când,
distrus de război, este transformat în sediu al unei gospodării agricole
colective, în spațiul ei fiind adapostită, un timp, o gradiniță de copii.
În 1969 cu prilejul Centenarului morții scriitorului Constantin Negruzzi,
sărbătorit de UNESCO, un grup de cadre didactice împreună cu oficialități locale
și județene organizează, cu sprijinul unor muzeografi, un nucleu de muzeu, în
cea mai mare parte de etnografie și istorie, având într-o încăpere și obiecte de
mobilier și personale ale familiei Negruzzi. Muzeul a funcționat cu intermitențe
și cu voluntariat, desființându-se în cele din urmă. În anul 1991 Muzeul
Literaturii Române Iași solicită Prefecturii și Consiliului Județean Iași
atribuirea clădirii în vederea restaurării și amenajării unei case memoriale
literare. În iulie 1991 Primăria comunei Trifești transmite în administrarea
muzeului casa, precum și o suprafață din terenul familiei Negruzzi, iar din 1993
Consiliul Județean Iași finanțează lucrările de restaurare, precum și
achiziționarea unor valori de patrimoniu. Alături de achizițiile și donațiile
anterioare, acestea devin exponatele actualei case memoriale, inaugurată la data
de 7 octombrie 1995.
Casa conține cinci săli de expoziție, o sală multifuncționala pentru manifestări
de amploare, precum și două camere extramuzeale pentru personalul de serviciu.
Casa memorială cuprinde: o expoziție documentară și reconstituirea muzeografică
a patru camere memoriale. Holul central în care este amenajată expoziția
documentară însumează manuscrise, cărți în ediții prime și cu autografe,
fotografii edite și inedite, fotocopii, obiecte care le-au aparținut
scriitorilor (pipă, medalii, ștampile, ceasornic solar etc.), numeroase extrase
din operele lor, precum și ale exegeților acestora, fișe bio-bibliografice și
genealogice, tablouri și portrete în ulei și busturi în ghips. Camerele
memoriale - salon de muzică, biblioteca-birou, sufragerie, dormitor - sunt
amenajate cât mai aproape de destinația lor originală, punând în evidență piese
de mobilier, instrumente muzicale (flautul lui Iacob, pianul lui Leon etc.),
fotografii, portrete ale membrilor familiei sau ale prietenilor, realizate de
artiști plastici ieșeni contemporani, stampe de epocă, covoare, piese de
iluminat, mobilier de sufragerie original.
Biblioteca conține o reconstituire a colecțiilor de ziare și reviste, cărți,
calendare, ediții numeroase ale operelor negruzziștilor, carte veche românească,
manuscrise, literatură franceză, germană, greacă, latină, italiană etc. În
perspectivă se intenționeaza completarea expoziției de bază cu noi valori prin
achiziții și donații, popularizarea activității casei memoriale în vederea
includerii ei și a mormintelor scriitorilor în circuitul turistic cultural
național și internațional.